Deprinderile și priceperile motrice

Acestea sunt acțiuni motrice umane însușite pe parcursul vieții individuale (ontogeneza), prin exersare conștientă și sistematică. Se formează/însușesc atât în practica vieții (mai ales unele deprinderi de baza și utilitar aplicative: mers, alergare, transport de obiecte, săritură, etc.), dar și în procesele instructiv-educative special organizate, de tip educație fizică sau antrenament sportiv (mai ales deprinderile specifice sporturilor: pase, dribling, rostogoliri, aruncări la poartă sau la coș, șuturi la poartă, lovituri de atac la volei, etc.).

Caracteristici:

  • deprinderile se însușesc în practica vieții, mai ales în copilărie sau în procese de instruire special organizate (educație fizică, antrenament sportiv, etc.);
  • deprinderile motrice se însușesc prin repetări multiple, care au ca rezultat formarea legăturilor temporale, a stereotipurilor dinamice, în baza fenomenului fiziologic al conexiunii dintre anumiți centri din scoarța cerebrală;
  • se caracterizează printr-o rapidă și eficientă aferentație inversă, care permite corectarea pe moment a unor inexactități;
  • sunt condiționate de factori obiectivi și subiectivi: aptitudini motrice, motivația, nivelul instruirii;
  • unele elemente sau părți ale deprinderilor motrice se pot automatiza, ceea ce permite economie de energie nervoasă și îndreptarea atenției subiectului către rezultatele acțiunii motrice;
  • elementele componente ale unei deprinderi se înlănțuiesc logic, unele depind unele de altele, se combina rațional;
  • deprinderile motrice sunt unice și ireversibile, adică nicio execuție nu seamănă cu alta și elementele componente se înlănțuiesc într-un singur sens.

Caracteristici comparative de pricepere elementară – deprindere:

PRICEPERE ELEMENTARĂ

Conștientizarea situației.

Mișcările nu sunt coordonate, se depune efort inutil (supraîncordare).

Conducerea mișcărilor se realizează mai ales pe baza informațiilor vizuale oferite prin demonstrație de către un model.

Feed-back-ul este predominant exterior.

Se poate dezorganiza în lipsa modelului.

DEPRINDERE

Conștiința este orientată spre efectul acțiunii.

Include structuri de mișcări coordonate.

Au la bază capacitatea de diferențiere fină și rapidă a indicatorilor care constituie elementele informaționale senzorial-perceptive în dirijarea acțiunilor.

Rapidă și eficientă aferentație inversă (feedback interior).

Stabilitate relativă în condiții variabile; plasticitate.

Etapele formării deprinderilor motrice, principalele lor obiective și caracteristici ale exersării (metodele de instruire, Gh. Carstea, 2000).

Etapa inițierii în bazele tehnice de execuție a deprinderilor motrice.

  • obiective:
    • formarea unei reprezentări clare asupra deprinderii respective, prin explicații și demonstrații în mod special (acest obiectiv este identic cu asa numita fază de „formare a imaginii mentale”;
    • formarea ritmului general de execuție cursivă a deprinderii motrice respective;
    • descompunerea deprinderii motrice, dacă este necesar și posibil, în elemente componente și exersarea analitică a acestora;
    • preîntâmpinarea sau corectarea greșelilor tipice de execuție;
    • în această primă etapă predomină volumul efortului fizic.
  • caracteristici ale exersării (metodele de instruire):
    • abordarea analitică a deprinderii;
    • folosirea preponderentă a explicației, demonstrației;
  • predomină volumul efortului.

Etapa consolidării deprinderii motrice:

  • obiective:
    • realizarea tehnicii de execuție a deprinderii în concordanță cu caracteristicile spațiale, temporale și dinamice optime;
    • întărirea legăturilor temporale prin exersarea deprinderii în condiții relativ și predominant constante, standardizate, fiind create premisele și pentru executarea acesteia în condiții variate;
    • corectarea, cu prioritate, a greșelilor individuale de execuție a deprinderilor motrice;
    • în această etapă crește rolul intensității efortului fizic și al controlului sau autocontrolului nivelului de execuție a deprinderii motrice respective.
  • caracteristici ale exersării (metodele de instruire):
    • exersare în condiții relativ constante, standardizate;
    • se crează premisele unei exersări în condiții variabile;
      • crește intesitatea efortului, autocontrolul execuției.

Etapa perfectionării deprinderii motrice:

  • obiective:
    • lărgirea variantelor de execuție a fiecărei deprinderi, prin desăvârșirea procedeelor tehnice specifice;
    • exersarea deprinderii motrice cu precădere în condiții cât mai variate și apropiate de cele întâlnite în practică, mai ales în cea competițional – sportivă;
    • includerea deprinderii în înlănțuiri de alte deprinderi motrice și executarea acestor „combinații” cu ușurință, cursivitate și eficientă;
    • în această etapă intervine și complexitatea efortului fizic la realizarea obiectivelor propuse – este etapa în care se face și trecerea de la deprinderi la priceperi motrice complexe.
  • caracteristici ale exersării (metodele de instruire):
    • exersarea în condiții cât mai variate, apropiate de practica competițională;
    • exersarea unor legări de elemente sau scheme tehnico – tactice;
    • crește complexitatea efortului.

Clasificarea deprinderilor motrice – tipurile sau categoriile de deprinderi motrice – se pot stabili după mai multe criterii:

  • după nivelul automatizării:
    • deprinderi motrice elementare, care sunt complet automatizate, desfășurându-se stereotip (mers, alergare, săritură);
    • deprinderi motrice complexe, care sunt parțial automatizate (jocurile sportive, gimnastica, sărituri, lupte, aruncări).
  • dupa finalitatea folosirii:
    • deprinderi motrice de bază și utilitar aplicative – ele sunt folosite, cu precădere, în viața cotidiană dar și în practicarea unor ramuri sau probe sportive (mers, alergare, săritură, aruncare-prindere, târâre, cățărare, escaladare, tracțiune-împingere, transport de greutăți, etc.);
    • deprinderi motrice specifice ramurilor și probelor sportive.
  • după nivelul participării sistemului nervos la formarea și valorificarea deprinderilor:
    1. deprinderi motrice propriu-zise, care se formează prin repetări stereotipe, efectuate de foarte multe ori (gimnastică, patinaj, etc);
    2. deprinderi perceptiv-motrice, care sunt influențate în formare și valorificare de ambianță (schi, oină, tir cu talere);
    3. deprinderi inteligent motrice, care sunt influențate în formare și valorificare de parternerii și adversarii de întrecere (box, lupte, judo, scrimă, etc.).

Transferul și interferența în procesul de formare a deprinderilor.

Transfer, influență pozitivă a deprinderii vechi asupra celei noi – acest fenomen se produce atunci când elevul înțelege structura noii mișcări și ajunge să înțeleagă asemănările dintre deprinderea veche și cea nouă. Procesul instructiv-educativ are sarcina de a dezvolta priceperea, de a aplica cunoștințele anterioare în însușirea unor noi cunoștințe și la formarea unor noi deprinderi.

Aspecte ale transferului în învățarea motrică:

  1. trecerea de la exerciții parțiale la exerciții integrale;
  2. trecerea prin generalizare de la o deprindere la alta;
  3. trecerea unor elemente specifice de la o sarcină motrică la alta, de tip diferit;
  4. trecerea de la învățarea mentala la execuția directă;
  5. trecerea de la învățarea senzorio-motrică la execuția practică.

Interferența, influența negativă, când procesul nou este împiedicat de cel vechi – apare în momentul în care deprinderile învățate sunt foarte stabilizate și automatizate.

Cauze ale interferenței:

  • dezvoltare și pregătire fizică unilaterală; specializare îngustă;
  • nivel scăzut al aptitudinilor motrice;
  • deprinderi greșite sau insuficient consolidate;
  • greșeli metodice în organizarea procesului de instruire.

Așadar, dacă influența deprinderilor însușite favorizează accesibilitatea și însușirea unei noi deprinderi, atunci fenomenul îl numim transfer, iar dacă influența defavorizează învățarea sau consolidarea deprinderii are o acțiune negativă, fenomenul poartă numele de interferență.

Slăbirea și stingerea deprinderilor motrice.

Fenomenul se datorează inhibiției care acționează în sensul stingerii legăturilor temporare. Lipsa exercițiilor, repetările la intervale mari, produc slăbirea deprinderilor, pierderea preciziei, a ușurinței de execuție a mișcării.

Stingerea completă a deprinderii este un caz rar, sub controlul conștiinței ele pot fi reactualizate (fiind vorba de deprindere ca: înotul, schiul, ciclismul, patinajul).

BIBLIOGRAFIE