Deprinderile motrice aplicativ utilitare (târârea, cățărarea, escaladarea, tracțiune, transport de greutăți, echilibru)

Târârea.

Târârea este deprinderea motrică, aplicativ-utilitară, reprezentând forma de deplasare pe orizontală a corpului, pe suprafața de sprijin, deplasare realizată cu ajutorul brațelor și a picioarelor.

  • este un procedeu de deplasare natural pentru nou născut, iar apoi perfecționat de adult, corespunzător cerințelor vieții;
  • servește pentur deplasări în spații reduse ca înălțime sau pe sub diferite obstacole;
  • se utilizează pentru dezvoltarea/educarea aptitudinilor motrice: forța, rezistența, îndemânarea; pentru educarea unor trăsături de caracter;
  • târârea și variantele ei sunt prezente în conținutul curriculei.

Greșeli:

  • tehnica greșită; împingere insuficientă din brațe și picioare;
  • forță insuficientă;
  • lipsa de coordonare, efectuarea mișcărilor cu brațul și piciorul de aceeași parte;
  • ridicarea bazinului prea sus;
  • necorelarea actului respirator cu ritmul de deplasare;
  • nu se acționează suficient cu picioarele (acțiunea de împingere).

Variante:

  • târâre pe antebrațe și genunchi;
  • târâre pe o parte;
  • târâre joasă;
  • târâre pe antebrațe și picioarele apropiate (ghemuit);
  • târâre pe abdomen fără brațe și picioare;
  • târâre pe spate;
  • târâre cu transport de obiecte sau persoane.

Locul în lecție este în partea fundamentală, în funcție de obiectivele propuse.

Indicații:

  • se execută târârea numai pe suprafețe netede, lucioase, curate;
  • în etapa de învățare, se execută în tempo lent, insistându-se pe coordonarea mișcării brațelor cu cea a membrelor inferioare;
  • pentru ca târârea să se execute corect și să fie eficientăm se utilizează limitatori metodici: sfori, șipci, bastoane, diferite aparate;
  • dezvoltarea efortului se realizează prin mărirea sau micșorarea distanțelor parcurse, greutatea obiectelor transportate, realizarea ei lentă sau sub formă de întrecere;
  • pentru însușirea târârii se pot utiliza jocurile de mișcare, iar pentru consolidare și generalizarea cunoștințelor se utilizează parcursurile aplicative și ștafetele.

Cățărare/escaladare.

Cățărarea este o deprindere motrică utilitară ce constă dintr-o urcare cu ajutorul mâinilor și a picioarelor pe diferite aparate, obstacole naturale înalte. Cățărarea se poate efectua la frânghie verticală sau orizontală, pe prăjină, pe scară fixă, bancă de gimnastică înclinată sau pe diferite obiecte din natura: copaci, stâlpi, garduri, etc.

Escaladarea este o deprindere complexă ce presupune depășirea unor obstacole mai înalte. Cele două deprinderi se prezintă simultan, contribuind la dezvoltarea aptitudinilor motrice: forța, rezistența, îndemânarea și la educarea unor trăsături de caracter: curaj, voință, într-ajutorare. Escaladarea se poate realiza la ladă, cal, bârnă, capră, scară obișnuită, gard, trunchi de copac, etc.

Greșeli la cățărare:

  • neînsușirea mecanismului de bază a mișcării;
  • coordonarea insuficientă a mișcării brațelor cu cea a picioarelor;
  • mișcări limitate din lipsă de forță.

Greșeli la escaladare:

  • coordonarea insuficientă a mișcărilor brațelor și picioarelor;
  • abordarea obstacolului fără a respecta tehnica de execuție indicată;
  • asumarea unui risc ce depășește posibilitățile executantului;
  • nu se acordă atenție și la coborârea de pe obstacole;
  • lipsa curajului.

Variante de cățărare:

  • cățărare la scară fixă, prin procedeul braț și picior opus, braț și picior de aceeași parte; cățărare din atârnat; cățărare cu îngreuiere;
  • cățărare cu spatele la scară fixă;
  • cățărare la frânghia verticală în atârnat mixt, în doi sau trei timpi; în atârnat;
  • cățărare la frânghia orizontală;

Variante de escaladare:

  • escaladare cu apucare;
  • escaladare cu sprijin și pășire pe obstacol;
  • escaladare cu încălecarea obstacolului;
  • escaladare cu apucare și sprijin pe șezută;
  • escaladare cu apucarea și rularea pe piept și abdomen;
  • escaladare cu apucare, sprijin și pășire pe obstacol;
  • escaladare peste două bănci cu o minge în mână.

Locul deprinderilor în lecție: se utilizează în partea introductivă, sub forma jocurilor de mișcare și în partea fundamentală.

Indicații metodice pentru cățărare:

  • cățărările se învață mai întai pe banca de gimnastică, scara fixă, cu brațele și picioarele;
  • înaintea începerii exersării se va verifica stabilitatea agățării obiectelor pe care se execută cățărarea;
  • spațiul pe care se aterizează la coborâre se va asigura cu saltea;
  • în prealabil se va acționa pentru dezvoltarea forței, cu precădere a musculaturii brațelor și picioarelor;
  • se va evita blocarea respirației pe timpul cățărării;
  • se va efectua relaxarea alternativă a segmentelor angrenate în efort;
  • pentru consolidare se poate utiliza cu eficiență sportită metoda problematizării.

Indicații metodice pentru escaladare:

  • escaladările se învață în ordinea următoare: cu apucare/sprijin și pășire pe aparat (obstacol), cu apucare și încălecarea obstacolului, cu apucare și rulare în așezat, cu apucare și rulare pe piept (abdomen);
  • înaintea începerii exercițiilor de escaladare, profesorul trebuie să verifice starea aparatelor și stabilitatea lor;
  • se vor lua măsurile necesare pentru sprijin și asigurarea aterizării pe suprafețe moi;
  • exersările se vor începe cu efectuarea descompusă, lentă a mișcărilor, înălțimea obstacolelor fiind mică, dându-se explicații individualizate și realizând demonstrații;
  • gradarea înălțimii aparatelor se va face cu prudență;
  • aceste deprinderi se introduc în ștafete și parcursuri doar când sunt bine însușite;
  • pentru consolidare se poate utiliza cu eficiență sporită metoda problematizării.

Tracțiune/împingere.

Tracțiunea – această deprindere implică în conținutul ei o acțiune de deplasare prin tragere a unui obiect sau partener, fără a-l ridica de pe sol. Implică angajarea mușchilor flexori ai corpului, priza realizându-se prin apucare.

Împingerea – această deprindere constă dintr-o activitate de deplasare a unui obiect sau persoană fără a fi ridicate de la sol. Implică angajarea musculaturii extensoare a corpului, priza pe obiect făcându-se prin apucare sau sprijin. Aceste deprinderi contribuie la dezvoltarea aptitudinilor motrice și la educarea trăsăturilor de caracter: dârzenie, curaj, voință, spirit competitiv și conlucrare între elevi.

Greșeli la tracțiune:

  • cunoasterea insuficientă a tehnicii de execuție;
  • constituirea perechilor cu talie și greutate diferite;
  • lipsa de acțiune simultană în cadrul activităților în grup;
  • dozarea necorespunzătoare a efortului;
  • lipsa de relaxare și refacerea actului respirator după eforturi scurte de intensitate maximă;
  • prelungirea prea mare a duratei de tracțiune.

Greșeli la împingere:

  • cunoașterea insuficientă a tehnicii de execuție;
  • constituirea perechilor inegal din punct de vedere al gabaritului;
  • opoziția exagerată a partenerului;
  • efectuarea împingerii pe distanțe prea mari;
  • dozarea incorectă a efortului și blocarea actului respirator.

Variante de tracțiune:

  • tracțiuni executate individual – tracțiuni la bară fixă;
  • tracțiuni executate pe perechi: tracțiuni concomitente de un baston vertical;
  • tracțiuni executate în grup – tracțiuni la frânghie, echipele dispuse față în față.

Variante de împingeri:

  • împingeri executate individual;
  • împingeri executate pe perechi;
  • împingeri executate în grup.

Locul în lecție: în partea pregătitoare și cea fundamentală.

Indicații metodice pentru tracțiune:

  • în realizarea acestor deprinderi important este sprijinul tălpilor pe sol, pentru mărirea suprafeței de sprijin;
  • se vor utiliza obiecte și aparate cu dimensiuni și greutăți care pot fi învinse de copii;
  • formarea perechilor în mod echilibrat;
  • stabilirea distanțelor care se parcurg;
  • instruirea elevilor cu privire la efectuarea actului respirator;
  • priza și modalitățile de lungire a acesteia;
  • se pot aplica sub formă de joc, ștafete, parcursuri aplicative, folosind întrecerea.

Indicații metodice pentru împingere:

  • se va începe exersarea prin împingerea unor obiecte ușoare;
  • se va acționa pentru pregătirea forței;
  • însușirea poziției corecte a corpului;
  • se va alterna efortul cu odihna;
  • se va adapta actul respirator la calitatea efortului depus.

Ridicare și transport de greutăți.

Acestea sunt deprinderi frecvent utilizate în activitatea cotidiană. Implică acțiunea întregului corp, iar efectuarea greșită a acestora pot determina leziuni la nivelul coloanei vertebrale (zona lombară), leziuni ale articulațiillor și mușchilor.

După cum arată și denumirea sa, această acțiune implică două momente:

  1. priza și ridicarea obiectului;
  2. transportul acestuia.

Această deprindere are o mare aplicativitate în viața cotidiană și doar sporadic în activitatea de educație fizică, când este necesară manipularea aparatelor și a diverselor materiale sau pentru dezvoltarea calității motrice de forță.

Transportul se poate realiza individual sau în grup, înainte, lateral sau cu spatele, obiectele sau partenerii pot fi transportați prin susținere cu unul sau ambele brațe, în apropierea șoldului, pe brațe, pe umeri, în spate sau chiar pe cap (când este implicat și echilibrul).

Acest exercițiu contribuie la dezvoltarea forței și a forței în regim de rezistență. La acțiunea de transport participă, în diferite proporții, întreaga musculatură a corpului.

Greșeli:

  • priza incorectă la obiect;
  • constituirea incorectă a perechilor, ca posibilități și gabarit;
  • deplasarea rapida și necorelată cu mișcarea partenerilor;
  • instabilitatea unor aparate (cutiile de ladă);
  • greutatea prea mare a obiectului transportat;
  • se transportă pe distanțe prea mari;
  • nu există simultaneitate la ridicarea și desprinderea obiectului transportat.

Variante:

  • ridicare și transport individual;
  • ridicare și transport în perechi;
  • ridicare și transport în grup;
  • se pot transporta: obiecte de diferite mărimi și greutăți, aparate, persoane, mobilă, etc.;
  • obiectele pot fi: menținute, susținute cu unul sau ambele brațe, pe cap, pe umăr, pe piept, sub braț, pe șold, pe spate, etc.

Locul în lecție: pe tot parcursul ei.

Indicații:

  • exercițiile de transport vor fi judicios gradate ca dificultate (greutate), corelate cu vârsta, sexul și dezvoltarea fizică a elevilor;
  • foarte important este explicarea prizei corecte asupra obiectelor sau partenerilor, menținând atât la ridicare, cât și pe parcursul transportului coloana vertebrală în poziție verticală;
  • după efectuarea exercițiilor de transport se vor executa mișcări compensatorii de relaxare și respirație profundă;
  • poziția de ridicare a obiectului va fi cu coloana vertebrală dreaptă și genunchii ușor îndoiți, după apucare, unul dintre coechipieri va da semnalul de ridicare, de exemplu „și”, moment când toți participanții ridică concomitent obiectul respectiv;
  • un accent deosebit se va acorda abordării unei atitudini disciplinare perfecte, evitându-se dezechilibrările și bruscările;
  • aceeași atenție se va acorda și la depunerea obiectelor sau a partenerilor pe sol, interzicându-se aruncarea lor;
  • gradarea efortului se va realiza prin: mărirea/micșorarea greutăților sau a distanțelor de transport;
  • ridicările și transportul în grup se realizează pe baza comenzilor;
  • variantele de ridicare și transport se execută de 5-6 ori;
  • la transportul în grup a unor obiecte lungi sprijinite pe umeri, cap, brațe, deasupra capului, elevii vor fi așezați în coloană, după înălțime.

Echilibrul.

Unii autori consideră echilibrul o componentă a capacității coordinative, manifestată prin sensibilitatea simțului chinestezic, alți autori îl consideră deprindere motrică.

Echilibrul se definește prin modalitatea prin care se asigură păstrarea stabilității corpului în diferite poziții sau acțiuni motrice. Rol deosebit în realizarea echilibrului îl are aparatul vestibular care informează sistemul nervos central asupra gradului de stabilitate a corpului. În viață, echilibrul este solicitat începand de la mers și până la cele mai banale activități casnice.

Forme de manifestare:

  • menținerea echilibrului în poziții statice cu sprijin redus;
  • menținerea echilibrului în acțiuni dinamice (echilibrul dinamic).

Gradarea exercițiilor de echilibru:

  • reducerea suprafeței de sprijin, a punctelor de sprijin;
  • modificarea pozițiilor segmentelor corpului;
  • creșterea complexității mișcărilor;
  • creșterea înălțimii;
  • utilizarea unor obiecte ce pot fi: menținute, purtate sau manevrate.

Locul în lecție: prezent pe tot parcursul lecției.

Indicații:

  • ca suprafețe înguste, pot fi utilizate: bârna, bănci, țevi, bușteni, borduri, cărămizi;
  • modalități de echilibrare: îndoirea genunchilor, coborârea centrului de greutate; mărirea suprafeței de sprijin, mișcări compensatorii cu brațele sau orientarea privirii înainte;
  • pentru a compensa frica, se execută mișcări cu ajutor direct sau verbal;
  • se pot efectua sub formă de joc, ștafete sau parcursuri.

Greșeli posibile:

  • lipsa de concentrare;
  • încordarea insuficientă a musculaturii.

BIBLIOGRAFIE