Calitatea motrică – viteza

Viteza este capacitatea organismului uman de a executa acte și acțiuni motrice, cu întregul corp sau numai cu anumite segmente ale acestuia într-un timp cât mai scurt, cu rapiditate maximă, în funcție de condițiile existente.

Forme de manifestare:

  1. viteza de reacție:
    • reacțile motrice sunt de două feluri: simple – constau în răspunsuri motrice la excitanți cunoscuți, dar care apar spontan, inopinant (startul la probele de alergare din atletism) – complexe – implică elaborarea răspunsurilor motorii, în sensul alegerii, combinării sau corectării acestora; acțiunea de răspuns nu a fost exersată în prealabil în aceeași relație cu semnalul; răspunsurile sunt în funcție de acțiunile partenerilor sau adversarilor, condiții de întrecere (în jocuri sportive, în jocuri de contact).
    • este dependentă de următoarele elemente: apariția excitației în receptor, transmiterea pe cale aferentă; analiza semnalului, transmiterea pe cale eferentă, excitația mușchilor.
  2. viteza de execuție:
    • capacitatea de a efectua un act sau acțiune motrică, dar și mai multe asemenea acte sau acțiuni motrice „singulare”, adică nerepetabile;
    • se măsoară prin timpul care trece de la începerea și până la încheierea execuției;
    • este determinată și de nivelul însușirii tehnicii de execuție a deprinderilor și priceperilor motrice.
  3. viteza de repetiție (frecvența mișcărilor:
    • capacitatea de a efectua aceeași mișcare într-o unitate de timp prestabilita; ea se referă la mișcările ciclice (Gh. Cârstea, 2000);
    • este condiționată de: tempoul mișcării – densitatea mișcării pe unitatea de timp și ritmul mișcării – periodicitatea repetării mișcării.
  4. viteza de deplasare:
    • reprezintă capacitatea individului de a parcurge o distanță cât mai mare, în timp cât mai scurt. Gh. Cârstea o consideră o variantă a vitezei de repetiție.
  5. viteza de accelerare:
    1. capacitatea de a atinge nivelul maxim de manifestare a vitezei, în timp cât mai scurt (I. Siclovan, 1972).
  6. viteza în regimul altor calități motrice:
    • viteza în regim de forță, numită și detență;
    • viteza în regim de îndemanare;
    • viteza în regim de rezistență.

Factori ce condiționeaza viteza:

Este determinată de următoarele categorii de factori: nervos, muscular, osos, psihic și motric. Ponderea lor este diferită în manifestarea formelor vitezei.

Factorul nervos:

  • rapiditatea cu care alternează procesele nervoase fundamentale pe scoarța cerebrală: excitația și inhibiția;
  • coordonarea intramusculară – se referă la activitatea unităților motorii cu o frecvență care să permită accelerarea contracției și relaxării mușchilor implicați în mișcare;
  • coordonarea intermusculară – realizată de centrii motorii și reflectată în relația dintre mușchii agoniști și antagoniști implicați în realizarea unor mișcări.

Factorul muscular:

  • tipul de fibre din structura mușchiului (fibrele albe sunt fibre rapide);
  • sursele de energie – substanțele fosfagene existente la nivelul muscular (ATP, CP);
  • forța musculară;
  • elasticitatea musculară.

Factorul osos:

  • lungimea segmentelor și înălțime.

Factorul psihic:

  • capacitatea de concentrare a atenției și nivelul motivației.

Factorul motric:

  • nivelul de manifestare a celorlalte calități motrice (în special forța).

Procedee metodice de dezvoltare – educare a vitezei:

  1. efectuarea actelor și acțiunilor motrice în tempouri maxime, în condiții normale de lucru – acesta e procedeul metodic cel mai frecvent folosit pentru dezvoltarea vitezei:
    • alergarea pe teren plat;
    • pase sau dribling cu mingea pentru un joc sportiv, etc.
  2. efectuarea actelor și acțiunilor motrice în tempouri supramaximale, folosindu-se condiții ușurate de lucru:
    • alergare la „vale” pe o pantă ușor înclinată;
    • alergare pe teren plat cu echipament mai ușor;
    • pase sau dribling cu o minge mai ușoară decât cea regulamentară.
  3. efectuarea actelor și acțiunilor motrice în tempouri submaximale, în condiții ușor îngreunate de lucru:
    • alergare la „deal” pe o pantă ușor înclinată, etc.
  4. efectuarea actelor și acțiunilor motrice în tempouri alternative („maximale și submaximale”, etc.), tempouri împrimate de factori externi.

Cerințe în instruire:

  • durata exercițiilor de viteză trebuie să fie de circa 5-6 sec până la maximum 40-43 sec;
  • pauzele dintre repetări trebuie să fie suficient de lungi pentru a permite revenirea funcțiilor vegetative, dar nu și reducerea stării de excitabilitate optimă la nivelul scoarței cerebrale ca urmare a lucrului cu viteza maximă;
  • subiecții trebuie să aibă structura exercițiilor bine însușită;
  • exercițiile pentru dezvoltarea vitezei se vor planifica la începutul lecțiilor, în condițiile unui sistem nervos odihnit și ale unui organism cu nivel optim de încălzire;
  • în perioada de vârstă cuprinsă între 5 și 6 ani, prin ameliorarea capacității de coordonare segmentară, se constată creșterea frecvenței mișcărilor; de asemenea se constată progrese la nivelul vitezei de reacție;
  • între 7 și 10 ani, procesele de creștere și dezvoltare favorizează manifestarea unei viteze de reacție și execuție crescute;
  • între 10 și 14-15 ani se pot atinge, printr-o instruire adecvată, la indici ai vitezei de reacție echivalenți cu cei ai adulților; prin creșterea capacității de efort anaerob se poate interveni și asupra dezvoltării vitezei de deplasare, precum și a vitezei în regim de forță;
  • adoleșcența este perioadă de vârstă la care pot fi abordate toate formele de manifestare ale vitezei.

BIBLIOGRAFIE