Calitatea motrică – forța

Forța reprezintă „capacitatea organismului uman de a învinge o rezistență internă sau externă prin intermediul contracției musculare (A. Dragnea, 1993).

Formele de manifestare ale forței:

  1. în funcție de masa musculară implicată:
    • forța generală – cu participarea principalelor grupe musculare;
    • forța locală – cu participarea a una sau câteva grupe de mușchi.
  2. în funcție de activitatea prestată:
    • forța generală – solicitată în general de activitatea cotidiană a individului;
    • forța specifică – dezvoltată de actele motrice implicate într-un anumit tip de activitate.
  3. în funcție de lucrul mecanic efectuat:
    • forța dinamică (izotonică) – apare atunci când prin contracție musculară se efectuează lucrul mecanic; se subîmparte în: forța maximă, forța – viteză și rezistență – forța dinamică;
    • forța statică – apare în condițiile contracției izometrice, fără efectuarea de lucru mecanic, ci doar cu dezvoltarea de tensiune internă;
    • forța mixtă – pentru învingerea rezistenței alternează contracțiile musculare statice cu cele dinamice.
  4. în funcție de modificările care apar la nivelul fibrelor musculare în timpul contracției se poate vorbi despre:
    • forța izometrică (statică) – mușchiul nu își modifică lungimea;
    • forța pliometrică (în regim de cedare) – cu creșterea lungimii fibrelor;
    • forța miometrică (în regim de învingere) – cu scurtarea lungimii totale a fibrelor musculare;
  5. raportată la greutatea corporală, se poate vorbi despre:
    • forța absolută – când forța dezvoltată nu ia în considerare greutatea corporală;
    • forța relativă – când forța dezvoltată este raportată la greutatea corporală.
  6. în funcție de combinarea cu alte calități motrice:
    • forța în regim de viteza (forța explozivă);
    • forța în regim de rezistență;
    • forța în regimul capacităților coordinative.

Factori ce condiționează forța:

  • factori centrali:
    • capacitatea de concentrare a proceselor nervoase fundamentale;
    • capacitatea de coordonare a mușchilor (coordonare intramusculară, coordonare intermusculară);
    • nivelul tonusului muscular;
  • factori periferici:
    • diametrul mușchiului implicat în contracție (grosimea, secțiunea transversală a fibrei musculare este direct proporțională cu valoarea forței);
    • lungimea mușchiului și unghiului dintre segmente;
    • volumul mușchiului;
    • structura mușchiului (prezența fibrelor rapide fazice favorizează dezvoltarea forței);
    • rezervele energetice (cantitatea de ATP și CP);
  • factori psihici:
    • motivația;
    • stările emoționale;
    • concentrarea atenției;
    • voința;
  • factori metodici:
    • intensitatea contracției musculare;
    • durata sau amplitudinea contracției musculare;
  • factori de mediu:
    • radiațiile ultraviolete favorizează acțiunea glandelor suprarenale, care mobilizează hormonii sexuali masculini.

Procedee metodice de dezvoltare – educare a forței:

  1. procedeul „cu greutăți” – inclusiv propriul corp;
  2. procedeul în circuit;
  3. procedeul izometriei;
  4. procedeul power-training;
  5. procedeul contracțiilor musculare izotonice intense și rapide;
  6. procedeul eforturilor repetate până la refuz.

Cerințe în instruire:

  • la vârsta preșcolară se va evita antrenamentul de forță pură;
  • între 6-7 ani și 10 ani se vor folosi exerciții dinamice de dezvoltare a forței, evitându-se cele statice;
  • până în jurul vârstei de 11-12 ani, atât la fete cât și la băieți, se înregistrează o evoluție asemănătoare a indicilor de forță;
  • între 10 și 14-15 ani se pot utiliza exerciții în care încărcătura este propriul corp sau greutăți de circa 1-2kg.;
  • peste 14 ani, se pot folosi chiar exerciții cu încărcături ce depășesc greutatea corporală a subiecților (L. Baroga, 1980).

BIBLIOGRAFIE