Alunecarea prin împingere simultană

Mecanismul tehnic

În alunecarea prin împingere simultană, schiorul menține viteza înaintării prin împingeri simultane numai cu brațele. Pentru executarea ciclului acestui mers, de obicei fondistului îi trebuie 0,8 – 1,5 sec. în timpul cărora, în funcție de condițiile de alunecare, se parcurge o distanță de 4 – 7 m.

Înaintea începerii împingerii cu bețele, trunchiul se îndreaptă întinzându-se spre sus și înainte. Brațele ușor flexate din aticulația cotului duc ambele bețe înainte. Pumnii sunt depărtați și duși puțin mai mult decât lățimea umerilor, coatele sunt lăsate puțin lateral. Schiorul pune bețele pe zăpadă înaintea cârfurilor bocancilor și nu așteaptă până când viteza de alunecare începe să scadă simțitor. La început, apăsarea asupra bețelor se face printr-o flexie a corpului spre înainte; pe urmă, la această mișcare se adaugă și acțiunea brațelor în articulația umerală. În acest timp brațele nu se flexează în articulația coatelor. Mai departe, în mișcare se include și mișcarea de extensie a brațului în articulația coatelor. Această mișcare va fi mai puternică atunci când pumnii vor fi coborâți mai jos de genunchi.

Înaintea terminării împingerii cu bețele, se produce pronația mâinilor (pumnilor) în direcția degetului mare, care pregătește mișcarea de împingere finală a mâinilor. La sfârșitul împingerii, degetele 3, 4 și 5 elibereză bățul și mâinile se întind, formând cu bețele o linie dreaptă.

Tot sprijinul este transmis prin curelele bețelor. În continuare, pumnii se răsucesc cu podul palmei spre înăuntru și în sus și se aproprie puțin la spate. În acest moment, picioarele sunt fixate ușor în articulația genunchilor, trunchiul este mult aplecat înainte, articulațiile umerilor sunt aproape la același nivel cu articulațiile coxfemurale, iar articulațiile gleznelor se află înaintea articulațiilor genunchilor; spatele este puțin rotunjit. Schiorul privește înainte pe pârtie. Toate acestea permit ca împingerea bețelor să se efectueze sub un unghi destul de ascuțit față de pârtie (23° – 27°) și astfel să fie folosită mai eficace forța de împingere.

Terminând împingerea cu brațele, schiorul are trunchiul înclinat până la orizontală și continuând alunecarea, rămâne în acestă poziție. Foarte important este ca trunchiul să nu fie extins sau îndreptat printr-o mișcare bruscă, deoarece aceasta ar mări presiunea schiurilor pe zăpadă, scăzând viteza de alunecare. Datorită încordării musculare mari, de la sfârșitul împingerii, bețele sunt aruncate, în virtutea inerției, înapoi și în sus (însă nu mai sus de nivelul spatelui). O aruncare a brațelor prea bruscă mărește de asemenea presiunea schiurilor pe zăpadă și scade viteza de alunecare. Împingerea cu brațele se execută puternic datorită unei mișcări ample a corpului. Cel mai mare efect al împingerii se efectuează atunci când pumnii trec prin apropierea picioarelor.

Principalele greșeli

  • neterminarea împingerii cu bețele;
  • trunchiul nu participă la împingere, se apleacă insuficient înainte;
  • după terminarea împingerii, trunchiul se îndreaptă prea repede și mâinile se duc prea sus;
  • în timpul pendulării brațelor înainte, trunchiul execută o extensie exagerată în regiunea lombară;

Exerciții

  • din poziție fundamentală, pe timpul „unu” se execută extensia bustului și se duc brațele înainte; pe timpul „doi” se înfing bețele în zăpadă și se execută împingerea;
  • alunecări prin împingere simultană pe o pârtie în ușoară coborâre,

Indicații metodice

  • în procesul de învățare se va urmări corectitudinea acțiunilor trunchiului și brațelor la începutul împingerii și creșterea intensificării efortului în a doua jumătate a ciclului.